Stufat de pui si piure unguresc de cartofi
Stufat de pui
Ingrediente:
-pulpe de pui
-3 legaturi de ceapa verde
-3 legaturi de usturoi verde
-boia de ardei dulce
-patrunjel si marar frunze dupa gust
-bulion
-ulei de masline
-piper
Am spalat bine pulpele si le-am pus in tava. Le-am masat cu ulei de masline, boia si piper. Peste ele am adaugat legaturile taiate de ceapa si usturoi, patrunjelul, mararul si bulionul din loc in loc. La final putina apa pentru a se gati bine pulpele. Am acoperit tava cu hartie de copt si am dat-o la cuptor aproximativ 45 min, 180°C. La final am scos hartia pentru a se rumeni.
Piure unguresc de cartofi
Ingrediente:
-500 g cartofi
-1 ceapa
-2 catei de usturoi
-ulei de masline
-smantana de cocos
-boia dulce
Am curatat cartofii, i-am taiat si i-am pus la fiert. Intre timp intr-o tigaie cu putin ulei incins am pus ceapa tocata marunt, am adaugat un strop de apa si am lasat-o la inabusit. Dupa ce s-a gatit, am adaugat usturoiul pisat si boiaua de ardei. Am amestecat incontinuu si dupa vreo 5 minute am oprit focul. Cartofii fierti i-am pasat dupa ce am scurs apa, am adaugat smantana de cocos dupa preferinte si la final mixul de ceapa si usturoi.
Am servit totul langa o salata de rosii, castraveti si salata verde.
Comentarii
Trimiteți un comentariu