Mamici de succes: Cristina si graphic design-ul

Continui seria povestilor cu cea a Cristinei si a pasiunii ei pentru graphic design. 

Cand am cunoscut-o pe Cristina, am rugat-o sa imi impartaseasca povestea ei, sa-mi spuna cum a luat nastere aceasta pasiune pentru design.

Putin rusinata, imi raspunde ca e ceva banal si ca poate nu merita spusa mamicilor din comunitatea noastra.
Mi-a promis ca imi va scrie despre asta desi "nu e cine stie ce" 😊.

Ce face Cristina , mai exact? 

Dar pana sa aflati povestea ei as vrea sa va introduc in activitatea pe care o face cu atata pasiune. A devenit graphic designer si se ocupa de parte de branding dar si de ilustratii pentru carti de copii, logo, carti de vizita, brosuri, etc

Puteti vizualiza mai multe si pe pagina ei https://cristinag.design/

Se vede din lucrarile ei cata dragoste pune in ceea ce face. Asa ca, daca ai nevoie vreodata de vreun logo pentru firma ta sau poate te gandesti sa-ti scrii o carte, apeleaza la Cristina cu inima deschisa. Iti garantez ca rezultatul te va uimi.

Povestea Cristinei

Ei bine, sosise si acea zi in care aveam sa citesc pe nerasuflate despre viata Cristinei.

Va las si pe voi sa faceti asta :

"Salut! Sunt Cristina, sunt din ardeal si iubesc ciocolata aproape la fel de mult pe cat imi iubesc familia ☺ Povestea mea e destul de simpla. De cand ma stiu, tati imi aducea casete video cu desene Disney. Le adoram, dar fiind curioasa din fire, a venit si intrebarea “Cum se fac?”. Atunci el mi-a desenat in coltul mai multor pagini un stick-man in diferite pozitii de miscare (il stii, facut dintr-un cerc si 5 linii). Apoi a dat drumul paginilor si omuletul se misca. Atat mi-a fost. Cumva, acolo s-a facut click-ul, pentru ca am inceput sa desenez peste conturul tuturor ilustratiilor din cartile pe care le aveam.

Cu toate astea, desenam destul de uratel :)) de-abia prin clasa a 7a mi-am dat drumul si am inceput sa reproduc desene pe care le vedeam. A urmat clasa a 8a, cand mami a dus munca serioasa de convingere cu tata sa ma lase sa merg la liceul de arta. Si cum mama mea poate fi foarte convingatoare, au urmat 4 ani plini la Liceul de Arta din Baia Mare :)

Planul era sa urmez facultatea de Arte din Cluj. Nu am mai ajuns acolo, pentru ca in urmatorul an m-am casatorit cu cel mai bun prieten, care se intampla sa fie si cel mai fain om din lume. La scurt timp am primit o veste si mai buna: urma sa avem un copilas. Un baietel.

Cand Mark avea in jur de 4 luni deja simteam ca nu mai aveam stare, trebuia sa fac ceva, dar ce? Experienta in design nu aveam inca, dar imi doream. Am dat de o platforma: 99designs. Ideea lor e simpla: te bagi la concurs (tu si multi altii) si may the best (wo)man win! 

La inceput nu am castigat nimic, dar imi prindea oricum bine sa invat si sa imi formez cat-de-cat un portofoliu. Au trecut cateva luni bune (4-6, nici nu mai stiu) in care ma bagam si la cate 4 concursuri. Apoi a venit ziua aia - “Congratulations! You won the X contest!”. CINE!?? EU??? BAI, SERIOS???

 Aveam atata bucurie in mine, ca dadeam pe afara! In soapta, bine-nteles, nu cumva sa il trezesc pe Mark, ca toate chestiile astea se intamplau cand el dormea. No, dar de acolo au mai tot fost concursuri castigate, pierdute, dar clientul cu care inca lucrez (dupa 5 ani), e tot acela, primul castigat.

Concediul s-a terminat, eu m-am intors la serviciu in corporatie unde ma ocupam de DTP si de putina creatie. 

Nu a durat mult si m-am mutat la o companie ce se ocupa cu design grafic. No, acolo mi-am dezvoltat mai tare imaginatia. Faceam creatie toata ziulica si nici macar nu ma plictiseam, pentru ca aveam proiecte foarte faine si diversificate. Sa nu mai zic ca si echipa era super faina!

La o luna dupa ce a implinit Mark 4 ani a venit si Alex, asa ca iata-ma din nou in “concediu”. Dar de data asta e diferit, pentru ca muncesc acum cu o tinta: sa fiu pe cont propiu. Deocamdata e greu, trebuie sa recunosc, dar e greu pentru ca timpul inca e foarte limitat– lucrez aproximativ 1-2 ore/zi si in weekend e in functie de copii, daca pleaca la bunici, sau poate sta sotul mai mult acasa. Insa stiu ca asta e doar temporar si daca trag suficient de tare voi ajunge unde imi doresc.

Acum ca ma uit in urma nu consider ca am „tras” foaaarte mult. Simt ca am muncit ca sa avansez pana aici,si ioi, cat mai am pana ajung unde vreau! Bine, am mare noroc si cu familia, cu sotul in frunte care ma sustine cat de mult se poate si cu cartile (sunt 2 care mi-au pus „rotile” in miscare - The Subtle Art of Not Giving a F*ck de Mark Manson si The 10 Pillars of Wealth de Alex Becker. Le scriu in engleza pentru ca asa le-am citit, dar presupun ca sunt si in romana.

No, oricum usor nu-i,da-i fain!"